din verde prea-plin îți vobesc
sau din umbră
din liniște-adâncă sau vis
pot chiar să cred că-mi ești stîncă
sau nor, sau înalt sau abis
mai pot ca să cred că-mi ești farul
și valul și țărmul uitat
ori poate alegi răsăritul
apusu-mi ratat
răsari ca o lună preaplină
în gândul și-n inima mea
fii raza ce-mi lasă lumină
cînd noaptea mi-e grea
( Photo: Derek Kind-Moonglow)
Când nu ridici privirea, riști să pierzi.
Pierzi bucuria de a râde senin, de a zâmbi luminos, sau chiar șansa de a te roti odată cu ele!
(sus, alături de gânduri înalte, în alb și negru, elegant, maiestuos, în tăcere!)
Berzele!
Înconjoară-mă cu funii de dragoste! Pictează-mi necuprinsul în verde. Din loc în loc, lasă să alunece mărgăritare. Le voi căuta pretutindeni. Îmi voi aminti imaginea unui brad uriaș sub care străluceau zeci de mii de lacrimi înflorite, sub norii grei, de plumb.
Pădurea de liliac era locul în care îmi plăcea să mă ascund. Fiecare primăvară îmi aduce amintirea aceasta. De atunci, nu am mai văzut nicăieri ceva asemănător. O visez adesea, pe ea și noroaiele care o înconjurau. Nu erau mulți cei care se încumetau sa traverseze mlaștina, pentru a ajunge în pântecele ei! Acolo pământul era tare, înțelenit, bătătorit de sălbăticiunile care o traversau. De câte ori pătrundeam în desișul ei, firicele subțiri de sânge îmi apăreau ca din senin pe brațe, pe obraji. Puietul de salcâm, care se amesteca cu alte buruieni, se încolăcea de-a lungul gleznelor și păreau că vor să îmi oprească înaintarea. Înaintam cu o doză de teamă, amestecată cu bucurie și în același timp, speram să fiu singura care va avea curajul să o traverseze! Totul, pentru a mă bucura de aproape de parfumul ei. După fiecare ploaie, mirosul era amețitor! Îmi scufundam fața în inflorescențele uriașe și inspiram. Des, cu ochii închiși, visând! Obrajii uzi, împrumutau parfumul acela și de emoție, îmi venea să plâng. Deși purtam codițe împletite, când ajungeam acasă, părul îmi semăna mai degrabă a fuior de câlți. Iar la întrebarea :” de unde vii?” , răspundeam senin: “de la lilieci”!
Acum înțeleg că liliecii erau cei care îmi despleteau părul!
via Ne pregătim de sărbătoare- Ziua Păsărilor
Atât de mult apreciez ceea ce fac acești oameni! Inițiative deosebite și grijă pentru generația care va urma! Simțeam că merită împărtășită munca aceasta! Poate că există și în bibliotecile noastre astfel de proiecte, însă sunt foarte puțin cunoscute și disiminate. Tot ceea ce pot să spun este :” felicitări oameni frumoși, pentru preocuparea pe care o aveți față de tânără generație, față de viitor!”
Ce părere aveți?
Mă îndrept spre drumul cunoscut de toți. La un moment dat observ că totul este la fel. Diferențele sunt minore. Asemănările au ajuns la majorat. Speranța, doar ea este tânără!
Oare citind despre ele, mi le apropii?
-fie și în gând, da !
Si acolo, ele îmi par iriși verzi,
plini de viață
care a fost .
M-au purtat
pe cărări bătătorite, pe culmi de dealuri
pe văi adânci, printre izvoare.
Mi-au adăpat setea de a iubi,
m-au privit dormind și dansând.
Acum doar ele dansează:
căzând!
