Lasă-mi inima

 

(Olivier Villoingt)

faun_by_olivier_villoingt-d8sdprg

Da, ar fi trebuit să nu te las să te ascunzi, ar fi trebuit să te țin aproape, să îți șoptesc în permanență că îmi ești…dar tu știai asta! ..gândul și sufletul tău au rămas în mâinile mele …tu știai că voi veni zi de zi la țărm sălbatic de mare sărată…

Pentru asta însă, ar fi trebuit să știu să mă las pătrunsă de durerea ta,  fierbinte, fluidă, să mă las sfâșiată de ghearele tale flămânde…

Trupul mi-e străin. Nu îl mai recunosc. L-ai transformat…brațele îmi sunt acum crengi uscate, gata să trosnească la prima atingere, ochii, nu mai pot privi în sus, lumina le provoacă durere. Gâtul ? Ah, gâtul …mă dor cuvintele, rană îmi produce orice alint pe care îndrăznesc să îl gândesc! Palmele…țări străine, separate de hățișuri de orgolii, de mândrii nesfârșite, nicidecum loc în care să îți poți odihni capul…

Glasul? Mi-e dor de glasul acela…razbate până aici amintirea unei convorbiri întreruptă de staționarea trenului în gara inimii mele …ah, dar stai ,unde mi-e inima? Ce ai făcut cu inima mea?  Mărite, lasă-mi inima….

 

Advertisements

8 thoughts on “Lasă-mi inima

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s