Amețitoare

 

john-atkinson-grimshaw

(Pictura: John Atkinson )

Am zărit-o cu coada ochiului , am intuit-o mai mult, pășisem în casă și m-am înors…Îmi atinge scliprea ochiului și reușește să mă ducă departe, în zile cu lumină. În nopți în care mirosul de iarbă crudă și frunze de nuc  îmi înfiorau nările. Am urmărit-o în copilărie, alături de mama și tata, (înghesuiți pe o sanie, plină cu paie, ce se odihnea în livadă), am suspectat-o că e prea curioasă (și era! nu înțelegeam cum reușește să se strecoare prin liziera de salcâmi uriași ).  Sau în ierni cu ger cumplit, în care mergeam pe jos kilometri , numai pentru bucuria de a fi alături de ei…zăpezi sticloase și miros de fum, fuioare cenușii ridicându-se unduit spre boltă, luminate de ea, stăpâna cerului și a nopții! Am cunoscut-o în zeci și zeci de ipostaze. În seara aceasta, m-a atins din nou și parcă nu mai tace.

Și o voi iubi, până când nu voi mai ști cine este!

 

 

Advertisements

17 thoughts on “Amețitoare

  1. Mergeam cu fetita mea. Era o seara de iarna. Ea vede astrul noptii printre ramurile goale de copaci si imi spune:” merge luna, mama!”. M-am oprit. Am început să merg si sa privesc mai atentă fenomenul prin ochii fetiței. ” Si Luna merge!”spun eu. Si noi mergem parca sa o întâmpină, dar niciodata nu vom reusi sa micsoram distanta, sa ne apropiem de ea.

    Liked by 1 person

  2. Câteodată o purtăm strâns înfășată-n suflet, ca și cum ar fi parte din noi….Poate chiar este.
    Frumoase rânduri! Mulțumim pentru acest moment.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s