Amețitoare

 

(Pictura: John Atkinson )

Am zărit-o cu coada ochiului , am intuit-o mai mult, pășisem în casă și m-am înors…Îmi atinge scliprea ochiului și reușește să mă ducă departe, în zile cu lumină. În nopți în care mirosul de iarbă crudă și frunze de nuc  îmi înfiorau nările. Am urmărit-o în copilărie, alături de mama și tata, (înghesuiți pe o sanie, plină cu paie, ce se odihnea în livadă), am suspectat-o că e prea curioasă (și era! nu înțelegeam cum reușește să se strecoare prin liziera de salcâmi uriași ).  Sau în ierni cu ger cumplit, în care mergeam pe jos kilometri , numai pentru bucuria de a fi alături de ei…zăpezi sticloase și miros de fum, fuioare cenușii ridicându-se unduit spre boltă, luminate de ea, stăpâna cerului și a nopții! Am cunoscut-o în zeci și zeci de ipostaze. În seara aceasta, m-a atins din nou și parcă nu mai tace.

Și o voi iubi, până când nu voi mai ști cine este!