Destin

Mi-au aprins verdele în vena cavă.

Au străbătut ţinuturi de gheață, mi-au irigat palmele reci şi au secătuit de vlagă mintea-mi beteagă.

Aleargă prin artere.

Sperând să străpungă eternul abis să alunece cald în inima mea şi dorul să-mi ia.

Să-l poarte încet în brațe şi-n trup, durerile toate să pot să le rup să-ţi fiu o limfă nouă şi-un sânge curat. 

Nu te-am uitat!
*
(Îi văd prima oară anul acesta. Aş fi gândit poate la ei ca şi pereche, însă erau separați. Creşteau la câteva palme distanță, privindu-se pe furiș, legănându-şi dorurile, îmbujoraţi şi fremătând. Tineri. Dacă vântul ar fi vrut, ar fi putut face ca petalele lor să se apropie şi din miezul pământului ar fi ţâşnit ca un izbuc, dragostea! Dar pământul era ud, macii prea departe ca se poată atinge, abia dacă unul mai putea să viseze. Ropotul de ploaie i-a surprins. I-a lipit de ţărână, i-a lovit repetat cu fruntea de cer, le-a zdrobit aripile, rărunchii ….şi abia atunci când seva a încetat să mai urce, destinul a strigat:”de ajuns”!)

Advertisements

4 thoughts on “Destin

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s