auriu

Speranța.

Tânără, zveltă, oachesă. Zâmbea frumos.

A trăit liniștit, cuminte, până  într-o zi , când vântul i-a amestecat șuvițele blonde cu gândurile strălucitoare. A încercat să se opună, însă furia lui i-a răpit o parte din lumina lor. A rămas privind în gol, visând la umbra a ceea ce fusese cândva vis. Pierduse o bună parte din ele. Rămășițele se învolburau și se zbuciumau încoace și încolo, imprimându-i Speranței mișcarea aceea legănată, de du-te -vino, cu mâinile încleștate una de cealaltă și cu ochii goi.

În fiecare an, aștepta ca vântul să-i aducă înapoi frumusețea gândurilor răpite odată cu auriul părului. Acum tâmplele și amintirile îi erau albe, visa arareori, zâmbea liniștit și își odihnea inima pe un munte de cuvinte. Crezuse că dacă se va hrăni cu ele, că îi va fi mai ușor să descopere gândurile nerostite de altădată. Uneori însă, pe cele mai înalte piscuri ale simțirii (cuvintelor), vântul venea să răpească (din nou) trăirea lor. Rezista însă! Nu degeaba o numiseră Speranța! Numele ei avea să fie rostit de fiecare dată când cineva gândea luminos! Și ce putea fi mai înălțător decât credința că vântul și muntele aveau să îi înapoieze faptele-vis și  cuvintele-zâmbete aurii..

20150712_194216

(fotografia îmi aparține)

Advertisements

6 thoughts on “auriu

  1. “zâmbete aurii..” – floarea soarelui zambeste soarelui,recunoscatoare pentru mangaiere; floarea ta din imagine e suparata pe soare. 🙂

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s