Fistic

 

 

Putea merge cu fruntea sus! Era tânăr, voinic, chipeș. Făcuse și patru clase primare, știa citi! Calcula cu ușurință câți lei ar fi primit pe tăurașul cel tânăr în târgul din apropiere. „Ovreii” din comună aveau afaceri mici, dar rezistau timpului (și timpurilor). În iarna lui 1917 își pierduse tatăl pe front . Avea alți șase frați mai mici, cărora le purta de grijă. Avea de-acum și propria sa familie, o nevastă tânără, înaltă, cu ochi verzi și păr castaniu, bogat și ondulat, cu degete lungi și subțiri, potrivite pentru o pianistă, un băiat și o fetiță cârnă și pistruiată.

***

Gospodar, și-a construit cu multă trudă o căsuță din chirpici cu trei camere și tindă mare,  cu ferestre frumoase, mari , cu câte trei geamuri fiecare, cu uși sculptate de meșteri tâmplari ( „în trei canturi”) iar grădina era înconjurată de salcâmi tineri . Peste câțiva ani, avea să se descurce mai bine, să se „ridice” puțin , vor munci „ falca ” de pâmant pe care au moștenit-o, vor crește și animale, poate că mama lui se va face bine (zăcea în pat, iar el , fratele mai mare trebuia să „cate” de ea, să îi apropie cana de buze, să o mute de pe un pat pe altul , să o spele) …peste câțiva ani însă, avea să afle cum, neputiincioasă,  soția lui a trebuit să privească cum grânele și vitele, și găinile, aveau să dispară din bătătura și din podul lor. Și cu câtă trudă munciseră amândoi!

***

Războiul, un alt război, mai aprig și mai hidos, a venit așa cum nu se așteptau ei, tineri, la început de drum… un aerodrom era consrtit în grabă în apropiere, bombele șuierau asurzitor pe câmpurile din jur, fetița în cămășoi de cânepă albă stătea cu nasul lipit de geam, desculță, privind îngrozită cum sar bucăți de pământ amestecat cu mâl, crengi și pietre, iar frățiorul ei, cu câțiva ani mai mare, protector, o învăța să se roage „Dumnezeului celui viu”! Podul era gol, burțile le erau goale, mintea se golise de orice gând uman. Ce să mai mănânce? Oare se mai putea găsi o sită de mălai? Se mai puteau bucura de o „geandră”? Cojile de la vreun cartof rătăcit în beci ar fi fost un deliciu! Ieri, un copilaș din vecini plecase cu ceva zeamă la frații lui care munceau pe cămp, pe umăr cu o trăistuță vărgată, în care luceau câteva blide… un aviator însă, a fost prea zelos și a asemuit strălucirea aceea cu o cască a inamicului. Groaza se strecura în sufletele lor curate, crudă și nemiloasă. Lacrimile secaseră, ca și fântânile din jur.

***

L-au găsit primăvara, când se dezghețau zăpezile cele de doi metri. Vălătucii aceia de zăpadă l-au acoperit și animalele nu au putut să îl sfâșie înghețat! Consătean cu ei , plecase în iarna lui 1946, să ducă surorii lui, dintr-un sat vecin – un sac  de mălai, ca să nu moară de foame…au aflat însă și alții despre asta și l-au urmărit în noaptea aceea rece și întunecată. Cei care nu mai aveau nimic de mâncare au inceput să își fiarbă opincile, coji de tot felul, ierburi și amestecuri neînchipuite atingeau cerul gurii românilor.

***

– „nu, nu vreau din asta, bleah, nu îmi place aroma de fistic”

 

 

-Sarolta-Ban

( Foto:Sarolta Ban)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s