Piesă

Anii de tăcere, nasc periodic scenarii. Munți de cuvinte, se înalță către tine, adăugând zilnic efecte acțiunilor prea simple. Roua avea să inunde mulțimea cuvintelor strânse, păstrate, nespuse încă, uscate de secetă. Și cine ar fi crezut că acum voi căuta unul câte unul, cuvinte risipite pe sutele de kilometri din tăceri. Reformulez întrebări, resping răspunsuri, mă las purtată pe aripi de soare pentru ca, secunde mai târziu, să mă prăbușesc din nou, invadată de greutatea unor cuvinte “cheie”. Și încă le port, și ele continuă să strige, să alunece încet către bază, înapoi pe făgașul fostei albii. Cutreier muntele, scotocesc minele vechi, regăsind “via ferrata” și oțelul ce mă conduc către tine . Diamantele și strălucirile lor au dispărut. Sunt recunoascătoare. Nu mai trebuie să alerg. Aleg doar câte un gând, câte un impuls, câte un cuvânt . Mic, simplu, la singular. Aș putea continua, dar ferestrele, farul, șinele, dragostea, oglinda, anotimpurile- se înghesuie și fiecare crede că poate avea întâietate. Adevărul este că da, viața este un munte, tu ai rămas verdele, iar eu continui să cred că pot fi rouă. Sau dacă aș schimba geografia, țărmul și mareea. Sau dispariția lor.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s