Metamorfoze

Cât albastru să-ndrăznesc să cer?

Cât cer să mi-l doresc senin?

Atât cât cer, nu voi primi nicicând

De-aceea, judecând după culori

Rămân neliniștită, aşteptând.

Sub ochii mei se împletesc absurd

Albaştri irişi cu albastre unde

Care vor dispărea curând şi nu ştiu unde.

Se vor fi spart înt-un tablou multicolor!

Şi-un curcubeu a apărut din dorul lor…

Iluzorie

Aş fi rămas acolo, cu ochii împlântaţi în senin, cu părul răvăşit, respirând odată cu pământul, răstignită pe muchia de deal, mângâiată de vântul tânăr, cu porniri nebune. 

Atât de aproape de tine și totuși atât de departe! In marea de verde mi-am înnecat surâsul albastru. Cândva era strălucitor, asemeni aurului de pe fruntea soarelui. 

Aş fi rămas acolo, la granița dintre cer şi pământ. Cântecul cocoșului mi te-a răpit şi am rămas doar cu iluzia că e primăvară! 

Marea (iubire) uitată

 

EVOY eMMA mC

(Foto: Emma Mc  Evoy)

 

Ating amintiri dispărute în timp

le caut în marea uitării

mai sper să zăresc o frântură de val

să nu devin rob disperării

a fost chiar greșit să gândesc să te uit

când valul simțeam că mă-nghite

citeam rânduri vechi în scrisori labirint

șergând mări sălcii și ispite

din ochi și din gânduri

din cugetul meu

din adâncuri de mare uitată

te-aștept să te-ntorci, să fii iar al meu

pe țărmul de mare sărată…

Ating amintiri dispărute în cer

le caut în mâna-ți curată

dar norii acopăr și soare și dor

și-mi fură lumina lui toată.

Țintesc amintiri ce-mi pun foc în privire

te caut cu-aripa pereche

păcatul mi-l iartă, dar dă-mi înapoi

și zborul și valul și dorul din noi

și marea uitată!

 

 

Departe

12512726_608514955973249_3582053555834209982_n[1]

Zgârieturi.

Orice cuvânt ce ar fi putut să te rănească.

Doar gândul că aș putea să mi te scriu, îmi urlă în gând…

 

Bunul îmi săruta fruntea ! De drag! Și mâna ! Ca să știu scrie frumos !
Deasemeni, fratele meu, de fiecare dată când îmi servea bobârnacul în nas(și nu era rar)!
Tata îmi săruta mâna ca unei prințese! Singura lui prințesă .
… după ani, în timp ce imaginația mă purta prin lumi și ceruri, am început să visez la un ”el” care să-mi sărute mâna ”în felul acela”! A apărut pe când sălbatica din mine încă mai împărțea pumni băieților de vârsta mea, când încă mai jucam oină și ascunselea… La trei luni după ce împlinisem 14 ani, un străin mi-a sărutat (pentru prima dată) mâna !  Un băiat cu ochii verzi, pădure primăvara ! Mi s-au înmuiat genunchii ca și cum ar fi fost de ceară. Mie,”prințesa razboinică”! În realitate îmi era frică, îmi tremurau palmele, genunchii și vocea, nu puteam privi înainte, doar în jos. Când am am ajuns acasă l-am întrebat pe bunel daca a fost cuviincios acel sărut de mână, (pentru că baieții”mei„ , buni, frumoși, cu obrajii sănatoși, nu ar fi făcut vreodată așa ceva (cel mult mi-ar fi scuipat in palmă …). M-a privit și mi-a șoptit, mângâindu-mi fruntea: „ești un copil bun”!
 Iar eu am auzit: „el va fi prințul tău”…
Și mi-a fost !
Și ani, zeci de ani, i-am purtat sărutul pe încheietura mâinii, și nici un altul nu a mai fost la fel …

Pleoape grele.

Târziu în noapte înțeleg adevărul: sărutul devine acum zgârietură. Îmi rup unghiile una câte una, și încă odată, adânc. Nu voi fi nici pasăre, nici om! Îmi va lipsi aripa, și nu voi ști să mă întorc, unde să te caut?

Șchiopătare.

Nu voi mai păși  vesel în urma gândului tău. Am rămas în urmă. Rămân să aștept macii pe care mi-i vei trimite prin clocotul dragostei tale. Am devenit o pasăre-neom. În ziua în care ai plecat, te-am însoțit până departe, cunosc drumul așa începe:

20150716_162357