Departe

Zgârieturi.

Orice cuvânt ce ar fi putut să te rănească.

Doar gândul că aș putea să mi te scriu, îmi urlă în gând…

 

Bunul îmi săruta fruntea ! De drag! Și mâna ! Ca să știu scrie frumos !

Deasemeni, fratele meu, de fiecare dată când îmi servea bobârnacul în nas(și nu era rar)!

Tata îmi săruta mâna ca unei prințese! Singura lui prințesă .

… după ani, în timp ce imaginația mă purta prin lumi și ceruri, am început să visez la un ”el” care să-mi sărute mâna ”în felul acela”! A apărut pe când sălbatica din mine încă mai împărțea pumni băieților de vârsta mea, când încă mai jucam oină și ascunselea… La trei luni după ce împlinisem 14 ani, un străin mi-a sărutat (pentru prima dată) mâna !  Un băiat cu ochii verzi, pădure primăvara ! Mi s-au înmuiat genunchii ca și cum ar fi fost de ceară. Mie,”prințesa razboinică”! În realitate îmi era frică, îmi tremurau palmele, genunchii și vocea, nu puteam privi înainte, doar în jos. Când am am ajuns acasă l-am întrebat pe bunel daca a fost cuviincios acel sărut de mână, (pentru că baieții”mei„ , buni, frumoși, cu obrajii sănatoși, nu ar fi făcut vreodată așa ceva (cel mult mi-ar fi scuipat in palmă …). M-a privit și mi-a șoptit, mângâindu-mi fruntea: „ești un copil bun”!

 Iar eu am auzit: „el va fi prințul tău”…

Și mi-a fost !

Și ani, zeci de ani, i-am purtat sărutul pe încheietura mâinii, și nici un altul nu a mai fost la fel …

Pleoape grele.

Târziu în noapte înțeleg adevărul: sărutul devine acum zgârietură. Îmi rup unghiile una câte una, și încă odată, adânc. Nu voi fi nici pasăre, nici om! Îmi va lipsi aripa, și nu voi ști să mă întorc, unde să te caut?

Șchiopătare.

Nu voi mai păși  vesel în urma gândului tău. Am rămas în urmă. Rămân să aștept macii pe care mi-i vei trimite prin clocotul dragostei tale. Am devenit o pasăre-neom. În ziua în care ai plecat, te-am însoțit până departe, cunosc drumul așa începe: